Cât îngraşă salata de boeuf, una dintre mâncărurile preferate ale românilor, de Sărbători

1 shutterstock 730682092 jpg jpeg

Salata de boeuf se regăseşte printre mâncărurile tradiţionale de Sărbători şi nu lipseşte de la mesele festive ale românilor, la Crăciun şi Revelion. Acest preparat ne poate afecta silueta, dar şi sănătatea, dacă este consumat în exces, în special din cauza maionezei pe care o conţine.

Nutriţionistul Gianluca Mech ne spune cum anume ar fi bine să consumăm salata de beouf ca să fim feriţi de neplăceri. „Dacă analizăm salata de boeuf, ea este la bază un preparat sănătos deoarece conţine legume şi carne slabă, ambele fierte. Problema apare atunci când le amestecăm cu maioneza. Maioneza este un amestec de ulei şi gălbenuş de ou, astfel că e lesne de înţeles că îngraşă. Mai mult decât atât, consumată în exces, face rău sănătăţii. E important de menţionat faptul că o singură lingură de ulei are aproximativ 120 de calorii. Există studii care au demonstrat că maioneza preparată în casă, dacă nu este pregătită şi depozitată corespunzător, poate dezvolta bacterii dăunătoare. Cea din comerţ, în schimb, conţine aditivi şi conservanţi nocivi pentru sănătate”, spune nutriţionistul Gianluca Mech.

Maioneza Light - o variantă mai bună?

„Dacă e să luăm în calcul exclusiv numărul de calorii, maioneza light poate fi o variantă mai bună. Noi însă trebuie să ne gândim şi la sănătate, nu doar la greutate. Maioneza uşoară are mai puţine calorii, dar conţine amidon alimentar modificat, sirop de porumb bogat în fructoză, ulei de soia şi mulţi conservanţi chimici”, adaugă nutriţionistul.

„Pentru ca salata de boeuf să fie un preparat cât mai sănătos, e important să folosiţi cât mai puţină maioneză în prepararea ei. Ingredientele principale trebuie să rămână legumele şi carnea. Maioneză trebuie să punem foarte puţină, doar cât să lege ingredientele. Nicidecum să devină un ingredient în sine”, recomandă nutriţionistul.