Cea mai rapidă reţetă de ciuperci în sos cremos

ciuperci in sos cremos jpeg

Încearcă această reţetă simplă şi vei descoperi că în doar 20 de minute, acest sos cu ciuperci este incredibil de delicios atunci când îl serveşti cu pâine ţărănească sau împreună cu pastele tale preferate.

Ingrediente (4 porţii)

1 pâine mică, ţărănească, pentru servire 350 g ciuperci sau bureţi 1 legătură de pătrunjel proaspăt 30 g unt ulei de măsline ½ ceapă roşie, curăţată şi tăiată fin sare grunjoasă piper negru măcinat 150 ml smântână nu foarte grasă 1 lămâie

Mod de preparare

Preîncălzeşti cuptorul la cea mai mică temperatură şi încălzeşti puţin pâinea. Curăţă ciupercile cu grijă, cu o pensulă de bucătărie, pentru a îndepărta murdăria care se poate ascunde sub ele. Toci pătrunjelul cât mai fin, păstrând câteva frunze.

Pui untul într-o tigaie încinsă, cât mai mare, şi când s-a topit, adaugi un strop de ulei de măsline, ciupercile, ceapa tocată şi un praf de sare şi piper, după gust. Amesteci totul cât mai bine în tigaie şi rumeneşti legumele 8 minute, până se înmoaie ceapa, iar ciupercile încep să se caramelizeze şi să capete o culoare frumoasă.

Adaugi pătrunjelul tocat, apoi torni smântâna. Amesteci în continuare şi fierbi totul încă un minut, până vezi că smântâna a dat în clocot. Reduci flacăra şi fierbi la foc mic sosul un minut, înainte de a-l lua de pe foc. Adaugi o doză mare de zeamă de lămâie, guşti şi adaugi mai multă sare, piper şi zeamă de lămâie dacă este nevoie. Scoţi pâinea din cuptor şi o rupi în bucăţi mari.

Împarţi ciupercile pe farfurii şi frunzele de pătrunjel pe care le-ai păstrat întregi le distribui în fiecare porţie. Serveşti mâncarea cu bucăţi calde de pâine alături, pentru a gusta tot acest sos cremos de ciuperci.

Sursa + foto: jamieoliver.com

Ciuperci marinate cu brânză (conţinut redus de sare)

Ciuperci marinate cu brânză (conţinut redus de sare)

Cel mai bun orez picant cu ciuperci

Cel mai bun orez picant cu ciuperci

Vinete umplute cu carne şi ciuperci

Vinete umplute cu carne şi ciuperci

Cel mai bun pui cu sos de ciuperci şi usturoi

Cel mai bun pui cu sos de ciuperci şi usturoi