Cele mai bune cărţi de bucate de pe raftul de carte străină

1 captura de ecran din 2019 05 22 la 12 33 30 png png

Cele mai bune cărţi de bucate sunt bine scrise, pline de reţete care chiar funcţionează, nu duc lipsă de fotografii, şi, mai important decât orice, includ preparate pe care oricine ar vrea să le guste. Ţi-am pregătit o listă cu cinci astfel de cărţi, pe care le vei găsi pe raftul de carte străină.

The Naked Chef, Jamie Oliver

Este una dintre primele cărţi scrise de Jamie Oliver, dar poţi începe şi cu alte titluri, traduse la noi: Găteşte în 15 minute cu Jamie sau Jamie găteşte în Italia. The Naked Chef, carte pe care, de asemenea, o găseşti la noi, cuprinde reţete simple, pentru toate gusturile, şi le oferă soluţii celor care nu pot petrece multe ore în bucătărie. The World’s Finest Foods, Ann Creber O carte despre produsele şi obiceiurile alimentare din întreaga lume (Franţa, Italia, Grecia, Statele Unite, Rusia, Mexic, Maroc, Japonia, Indonezia,Thailanda), care cuprinde şi reţete din fiecare ţară, însoţite de fotografii de la care nu-ţi poţi lua ochii.

traduse la no

Mastering the Art of French Cooking, Julia Child

Cartea de bucate care i-a învăţat pe americani să gătească franţuzeşte. Publicată în 1961 şi reeditată ani la rând, Mastering the Art of French Cooking cuprinde reţete destul de complicate, dar pe care le explică pas cu pas. Autoarea, Julia Child, a studiat la Paris, la celebra şcoală de bucătari Le Cordon Bleu, şi a prezentat timp de zece ani un cunoscut program de televiziune cu profil culinar -The French Chef.

Essentials of Classic Italian Cooking, Marcella Hazan

Dacă Julia Child a prezentat publicului american bucătăria franceză, Marcella Hazan a făcut acelaşi lucru cu bucătăria italiană. O carte de bucate cu reţete tradiţionale, adică ceea ce vei găsi în casele italienilor, nu în restaurante. Începe cu faimosul sos de roşii cu unt şi ceapă, apoi descoperă reţetele de paste şi risotto.

Classic Indian Cooking, Julie Sahni

Dacă îţi plac mirodeniile, îţi va plăcea şi bucătăria indiană. Această carte de bucate te ajută să înţelegi de ce e important să îmbini aromele într-un fel şi nu altfel şi îţi prezintă nenumărate reţete prin care să pui totul în practică.

Sursa foto: Shutterstock.com