Cristi Ghimpu este un om modest şi un bucătar cu un talent înnăscut, care încearcă să atingă excelenţa în tot ce face. Bucătăria este laboratorul în care el creează o întreagă lume de arome şi culori.

Pe Cristi l-am văzut gătind la... televizor, în emisiunea „Cireaşa de pe tort“, de la Prima TV. M-a fascinat naturaleţea cu care se mişca în bucătărie şi cât de simplu de făcut păreau toate acele reţete. Uşor, uşor ele se transformau, în mâinile lui, în adevărate opere de artă culinară. Mi-am dorit mult să fac un interviu cu el şi, în sfârşit, am reuşit!

„Chemarea" lui bucătăria

„Simplitate în gastronomie înseamnă în acelaşi timp şi complicat...“, îmi spune interlocutorul meu. Ne-am întâlnit la restaurantul Ballroom Militari, local situat într-o oază de verdeaţă în zona de vest a Capitalei, o locaţie unică pe care a luat-o de la stadiul de proiect, iar acum este situat printre cele mai bune locuri din Bucureşti. Lucrează în fiecare zi de dimineaţă până seara, mai puţin miercurea, şi este tot timpul cu zâmbetul pe buze. „... adică luăm un produs de bază, să zicem un calcan, şi nu-i dăm foarte multe arome, cel mult 4. Trebuie să obţinem un contrabalans care să pună în evidenţă preparatul“, continuă chef Cristi.

Îl întreb câte ceva din debutul lui în meserie. Aflu că lucrează în domeniul restauraţiei de la 13 ani. A fost picol, ospătar, somelier, şef de sală, manager şi director de restaurant. „Am realizat că bucătăria e chemarea în anul 2000. Atunci a venit în Bucureşti un patron francez, care a deschis un restaurant franţuzesc, La Bastille, unde am lucrat 8 ani şi a fost pentru mine cel mai bun loc de muncă. Pot spune că acolo m-am format din toate punctele de vedere şi am învăţat extraordinar de multe. Îmi place cel mai mult bucătăria franţuzească pentru că este cea mai completă“, îmi spune chef Cristi.

Consecvenţa este secretul succesului

Niciodată nu a plecat din ţară, chiar dacă la un moment dat a primit o propunere pentru un loc de muncă în Anglia. A refuzat, pentru că „aici sunt bine plătit şi nu merita ca, pentru 300-400 de euro în plus, să-mi las familia: soţia şi cei doi copii. Oricum, nu sunt genul de bucătar care să plece dintr-un loc în altul. Am lucrat 4 ani într-un loc, în altul 8, iar aici sunt de 4 ani. Sunt fidel şi vreau să cresc odată cu restaurantul. Un bucătar care se plimbă de colo, colo nu e consecvent. Iei localul de la început şi încerci să-i faci un nume lui, apoi patronului, dar şi ţie, în primul rând. În meseria de bucătar cine e performant rezistă oriunde, cine nu, nu“, continuă el. „Maria, orice bucătar ştie să lucreze cu homar, caviar ori cu trufe. Sunt preparate care se pun singure în evidenţă: homarul se aruncă în apă câteva minute, caviarul, ce să mai zic, e caviar, iar trufele le razi şi îşi lasă aroma în mâncare. Majoritatea ştie să lucreze cu ele. Dar un bucătar adevărat trebuie să se bazeze pe produse ieftine şi să facă din ele un preparat de lux“, îmi mai spune Cristi.

Nu-l interesează emisiunile de televiziune de gen şi nici celebritatea dobândită astfel.  A primit de curând o ofertă ca să jurizeze un concurs gastronomic, dar a refuzat-o. „Pentru mine sunt importanţi clienţii care trec pragul restaurantului, apoi se întorc, pentru că le-a plăcut mâncarea şi îşi mai aduc cu ei şi prietenii. Dacă cineva comandă o ceafă de porc simplă, eu merg la el şi îi recomand un sos, care se potriveşte cel mai bine cu friptura şi e din partea casei. Farfuriile goale sunt pentru mine cele mai importante, ele îmi aduc celebritatea“, mă lămureşte Cristi.

Simplu şi bun

„Mâncarea noastră este extraordinar de bună, dar e cam robustă şi lumea se fereşte, dar poţi jongla frumos cu ea ca s-o pui altfel în valoare. Uite, am făcut hummus din fasole albă românească, nu din năut, cea din care facem noi ciorbă şi iahnie. Am pus în el zeamă de lămâie, tahina (sos de susan) şi ulei de măsline. Poţi pune pe lângă el jumări de raţă, pentru că rece cu cald merge extraordinar de bine. Seprat, faci o salată de sezon cu de toate, stropită cu puţin oţet balsamic. Fiecare trebuie să aibă curaj să experimenteze.“

Foto: Sever Gheorghe

Text Maria Belu

Loading...