Colţunaşi cu carne. Reţetă rusească (pelmeni) FOTO

coltunasi cu carne reteta ruseasca pelmeni jpeg

Am mâncat, recent, la o gazdă în 2 Mai, nişte colţunaşi cu carne foarte gustoşi. Ulterior, am aflat, de la gazdă şi a lui soaţă, veniţi de peste Prut, că este vorba de o reţetă rusească, iar colţunaşii cu carne se numesc pelmeni.

Colţunaşi cu carne. Reţetă rusească (pelmeni) - Ingrediente

Pentru umplutură 250 g carne tocată de vită 250 g carne tocată de porc 2 cepe, tocate fin sau date prin răzătoare 2-3 căţei usturoi, pisaţi sare piper foi de dafin 2 linguri unt smântână (pentru servit) pătrunjel (pentru servit)

Pentru aluat

3 căni făină

1 cană apă rece

2 linguri ulei

sare

Colţunaşi cu carne. Reţetă rusească (pelmeni) - Mod de preparare

Pentru prepararea aluatului, amestecă toate ingredientele într-un vas şi frământă până poţi forma o bilă din el, cam 10 minute. Acoperă şi dă deoparte, lăsând aluatul să se odihnească până când e gata de preparare.

image

În timp ce aluatul se odihneşte, prepară umplutura şi combină carnea tocată, ceapa, usturoiul, sare şi piper. Amestecă bine. Împarte aluatul în 4 porţii egale şi întinde fiecare într-o foaie subţire. Cu gura unui pahar sau borcan decupezi cercuri din aluat şi le umpli cu linguriţa din compoziţia de carne.

image

Împătureşti marginile, una peste alta şi le sigilezi, apăsând bine. Procedezi cu fiecare la fel. Aşază colţunaşii cu carne pe o suprafaţă dată cu făină până când sunt gata de fiert.

image

Pune la fiert o oală mare cu apă şi puţină sare, în care pui şi foile de dafin. Pune colţunaşii când apa începe să clocotească. Când încep să plutească la suprafaţă, îi mai laşi 5 minute, apoi scoate-i într-un vas, cu spumiera. Adaugă untul peste colţunaşi şi amestecă, pentru a „îmbrăca“ pelmenii. Serveşti cu smântână şi pătrunjel.

image

sursa: http://www.gastrosenses.com/

Colţunaşi cu spanac

Colţunaşi cu spanac

Colţunaşi cu dulceaţă

Colţunaşi cu dulceaţă

Colţunaşi cu brânză la cuptor

Colţunaşi cu brânză la cuptor