Congresul Naţional de Gastronomie şi Vin

Congresul Naţional de Gastronomie şi Vin jpeg

A doua ediţie a Congresului de Gastronomie şi Vin va avea loc marţi, 2 octombrie, în sediul Muzeului Naţional al Literaturii Române (Calea Griviţei nr 64-66, Sector 1). Tema principală: dezbaterea despre proiectul iniţiat la ediţia precedentă - Ziua Naţională a Gastronomiei şi Vinului.

Sunt aşteptaţi la eveniment specialişti din HoReCa şi din domeniile conexe industriei ospitalităţii.

Evenimentul este organizat de către Chef Nico Lontraş (Rare Foods Services), Cezar Ioan (Vinul.ro) şi Cosmin Dragomir (gastroart.ro) cu spriinul Selgros Romania, SERVE Clubul Cavalerilor, Agricola - Creator de Pofta şi Ibis Hotels.

Tema de anul acesta este una extrem de ofertantă şi este, în acelaşi timp, o consecinţă a primei ediţii a Congresului, unde s-a adoptat “Manifestul pentru gastronomia şi vinurile din România” şi unde s-a cerut declararea unei Zile Naţionale a Gastronomiei şi Vinurilor din România: “Avem o Zi a Gastronomiei - ce facem cu ea?”.

Vor avea loc: - prezentări de metode concrete de valorificare economică superioară a produselor tradiţionale (din străinătate dar şi de la noi din ţară); - exemple şi studii de caz de branding care aduce plusvaloare; - prezentări de literatură şi media de specialitate; - dezbateri, schimburi de idei.