Desert cu biscuiţi şi frişcă

prajitura biscuiti jpeg

Poate fi impropriu denumită negresă cu frişcă. Dar este, mai degrabă, o combinaţie delicioasă de biscuiţi cu cacao şi frişcă.

Ingrediente (8 porţii)

170 g unt 150 g zahăr 3 ouă 90 g făină 10 biscuiţi cu cacao 5 biscuiţi cu unt 30 g cacao 1 praf de copt 1 praf de sare

Cum se prepară

Se freacă sau se mixează ouăle cu zahărul şi praful de sare până se obţine o compoziţie cremoasă. Se adaugă untul înmuiat, frecând în continuare, apoi se pune, în ploaie, făina cernută cu praful de copt şi cacaua. La sfârşit, se adaugă biscuiţii rupţi bucăţele şi se amestecă uşor pentru ca aceştia să rămână vizibili în compoziţie, fără a se sfărâma.

Se toarnă compoziţia într-o tavă dreptunghiulară, tapetată cu folie specială pentru copt, şi se coace circa 30 de minute la temperatură potrivită.

După răcire, se taie prăjitura pătrate. Bucăţile se tăvălesc prin fulgi de cocos. Se taie un capac deasupra fiecărui pătrat, doar într-o parte, şi se adaugă frişcă. Se ţine la rece până în momentul servirii.