Din 12 octombrie 2018 revista „Click! pentru femei” va fi relansată într-un nou format.

click pentru femei coperta jpeg

Paginile mai mari vor găzdui rubrici inedite şi mai incitante. Ultimele noutăţi din modă, reţete simple care pot impresiona orice gurmand, descoperiri medicale, dar şi leacuri de sute de ani vor fi în prim planul publicaţiei.

Echipa revistei „Click! pentru femei” va surprinde cititorii cu pagini speciale de reportaje, realizate pe teren şi interviuri.

În noua revistă Click! pentru femei se va pune accent atât pe aspectul general, mai modern, mai aerisit, mai dinamic, mai creativ cât şi pe conţinutul mai bogat şi mai variat. Publicaţia va reflecta echilibrul dintre partea de ilustraţie şi cea de text, astfel încât prima impresie vizuală să fie dublată de satisfacţia unor informaţii interesante şi bine structurate, disponibile numai în paginile acestei reviste.

image

Aşa cum şi-a obişnuit cititorii, revista va anunţa în continuare noutăţi şi evenimente, va da cele mai bune trucuri de frumuseţe, îngrijire, modă şi formă, va furniza remedii din farmacia verde, informaţii despre cele mai frecvente afecţiuni, va relata poveşti de viaţă şi sfaturi legate de familie şi cuplu. Reţetele de colecţionat nu vor lipsi, nici reţeta în paşi şi nici concursurile pentru cititori. Vom oferi în continuare articole despre călătorii prin ţară şi prin lume, istorii particulare, vom face portretul marilor personalităţi, vom prezenta obiceiuri şi tradiţii, mistere şi fenomene paranormale, curiozităţi despre plante şi animale, teste, recomandări de timp liber. Articolele de frumuseţe, sănătate, sănătate naturistă vor fi susţinute şi de sfaturile specialiştilor în domeniu.

În noul format intenţionăm să punem un accent mai mare pe interviuri cu oameni obişnuiţi care fac lucruri deosebite, pe interviuri cu personalităţi mai puţin cunoscute publicului larg, pe reportaje realizate pe teren şi pe articole care dezvoltă teme de actualitate.

Revista „Click! pentru femei” este disponibilă la toate punctele de difuzare a presei la preţul de 2 lei şi 49 de bani.