Ghiveci de mămăligă

mamaliga 1 jpeg

Bucătăria Olteniei şi a Munteniei poate părea simplă. Ingredientele sunt aproape banale, iar procedeele de gătit sunt uşoare şi, la final, mesele sunt pline de culoare şi de savoare. În mod tradiţional, ei gătesc cu ce găsesc în bătătură sau cu ierburi aflate pe lângă casă.

Chef Cristian Dumitru, de la Jubilee Concept, a cules mai multe reţete din această zona şi vă recomandă să le preparaţi pentru cei dragi.

Ingrediente:

300 g mălai

125 g vinete

125 g conopidă

200 g roşii

75 g smântână

125 g ciuperci

150 g bulion

125 g fasole verde

100 g caşcaval

100 g dovlecei

100 g varză roşie

300g ardei gras

4 ouă

50 g usturoi

50 g unt

15 g sare

10 g piper

15 g leuştean

15 g mărar

Mod de preparare: 

Faci o mămăligă potrivită. Pe fundul unui vas de fontă pui untul tăiat cubuleţe, aşezi primul strat de mămăligă, peste el varza roşie, apoi altul mai generos de mămăligă. Peste el pui un strat de roşii, unul de ardei gras şi unul de ciuperci.

Pentru sos, baţi smântâna cu bulionul, cu sarea, cu piperul şi cu ouăle. Torni aproape toată cantitatea peste ingredientele din vasul de fontă, dar mai păstrezi aproximativ o treime. Aşterni un alt strat subţire de mămăligă, unul de dovlecei, unul de varză, unul de conopidă, unul de vinete, iar sos, pui din nou mămăligă, apoi fasole verde, roşiile rămase şi usturoiul pisat. Aşezi un alt strat de mămăligă.

Presari caşcavalul răzuit şi acoperi cu sosul rămas. Dai vasul la cuptor acoperit, la foc mic, 20 de

minute, apoi încă 10 minute fără capac.

Foto: Arhiva personală