Gyros cu carne de porc şi miel, cu sos tzatziki FOTO

Gyros cu carne de porc si miel, cu sos tzatziki jpeg

Încearcă un gyros grecesc cu carne de porc şi miel. Ardeiul iute îi dă o savoare aparte acestui preparat, iar sosul cremos tzatziki îi completează gustul bogat. Reţeta este simplă şi rapidă: în doar 30 de minute, vei obţine un fel de mâncare cu influenţe din bucătăria grecească.

Gyros cu carne de porc şi miel, cu sos tzatziki – Ingrediente (6 porţii)

300 g ceafă de porc 300 g pulpă de miel 2 cepe verzi 2 căţei de usturoi 1 ardei iute 1 ardei gras roşu 20 g pătrunjel 10 g mărar ½ castravete 250 g iaurt grecesc 1 lingură ulei de măsline sare piper ulei vegetal, pentru prăjit boia oregano, pentru decor

Gyros cu carne de porc şi miel, cu sos tzatziki – Mod de preparare

Tai carnea în fâşii fine, iar ceapa o tai rondele. Tai usturoiul şi ardeiul iute cât mai fin, iar ardeiul gras îl tai fâşii. Toci pătrunjelul şi mărarul, iar castravetele îl dai prin răzătoarea mare.

image

Pentru sosul tzatziki, combini într-un bol mare iaurtul, castravetele, pătrunjelul, mărarul, un căţel de usturoi şi uleiul de măsline. Condimentezi cu sare şi piper, după gust.

image

Într-o tigaie adâncă, sotezi carnea în ulei vegetal, la foc mediu, aproximativ 3-4 minute. Apoi adaugi ardeiul iute şi restul de usturoi şi rumeneşti în continuare carnea, încă un minut sau două.

image

La final, adaugi ceapa şi ardeiul gras, amesteci bine până se combină aromele şi mai rumeneşti 2-3 minute. Iei tigaia de pe foc şi condimentezi cu sare şi piper, după gust, şi pui boiaua. Presari oregano şi serveşti imediat, alături de sosul tzatziki proaspăt preparat.

Sursa + foto: https://kitchenstories.io/

Salată de cartofi în stil grecesc, cu măsline şi capere

Salată de cartofi în stil grecesc, cu măsline şi capere

Tirokafteri-sos grecesc de brânză

Tirokafteri-sos grecesc de brânză

Chec grecesc cu portocale

Chec grecesc cu portocale

Pui în stil grecesc

Pui în stil grecesc