Lasagna cu carne şi sos bolognez

lasagna cu carne si sos bolognez jpeg

Pentru această reţetă, sosul bolognez este esenţial. Iar pentru sosul bolognez, rozmarinul este foarte important. Este o plantă mediteraneană care şi-a găsit loc în bucătăriile din întreaga lume. Parfumul uşor amărui şi mentolat este potrivit pentru carnea de peşte, de porc, de pui şi în special pentru cea de miel. Dar şi cartofii, vinetele, dovleceii şi roşiile sunt rumenite în ulei de măsline au un gust deosebit dacă sunt presărate cu rozmarin. Aromează şi tu această lasagna cu carne şi sos bolognez cu puţin rozmarin!

Lasagna cu carne şi sos bolognez - Ingrediente (8 porţii)

1 pachet foi de lasagna 1 piept de pui (sau 400 g carne amestec vită şi porc) 250 ml supă de pui

200 ml suc de roşii

1 ceapă

1 morcov

3 căţei de usturoi

2 linguri ulei de măsline

rozmarin

busuioc

sare

piper

50 g unt

2 linguri făină

200 ml lapte

1 linguriţă nucşoară rasă

sare

piper

200 g caşcaval

Lasagna cu carne şi sos bolognez - Mod de preparare

Se toacă pieptul de pui (sau amestecul carne de vită şi porc) şi se căleşte cu puţin ulei, sare şi piper. Când îşi schimbă culoarea, se adaugă usturoiul zdrobit şi supa. Se lasă să fiarbă până scade bine zeama. Se taie legumele mărunt sau se dau pe răzătoarea mare. După ce a scăzut zeama de la carne, se adaugă sosul bolognez, care se prepară prin fierberea înăbuşită a legumelor în uleiul de măsline şi condimentate cu busuioc, rozmarin, sare şi piper, peste care se pune sucul de roşii.

Pentru sosul bechamel se pune untul la încins într-o cratiţă, se adaugă făina şi lapte treptat, amestecând continuu. Se aromatizează cu sare, piper şi nucşoară rasă.

Se opăresc foile de lasagna, se scurg de apă şi se aşază un strat într-o tavă dreptunghiulară unsă cu unt şi tapetată cu făină. Se ung cu sos bechamel, se adaugă din sosul bolognez, apoi se reia procesul până se termină ingredientele. Când totul este gata, se pune ­restul de sos alb, se rade caşcaval deasupra şi se introduce tava la cuptor pentru circa 50 de minute.