Macaroane cu sos de smântână şi carne de pui

1 64456 original jpg jpeg

Pentru această reţetă de macaroane cu sos de smântână şi carne de pui este săţioasă şi gustoasă, încât va fi extrem de apreciată de toţi ai casei.

Ingrediente pentru macaroane cu sos de smântână şi carne de pui

400 de grame de macaroane de care îţi plac sau de care ai 1 ceapă roşie 100 de grame de caşcaval 2 căţei de usturoi potriviţi busuioc 300 de grame de smântână 1 piept de pui fără pieliţă 50 de ml de lapte puţin unt sare piper

Mod de preparare Macaroane cu sos de smântână şi carne de pui:

Se pune la foc potrivit într-o tigaie o lingură de unt, în care se pune ceapa tocată mărunt şi usturoiul zdrobit. Se lasă la călit 2 minute, apoi se pune la călit puiul tăiat bucăţele mai mici, după ce a fost spălat şi zvântat înainte.

Bucăţile se rumenesc bine pe toate părţile, apoi se adaugă smântâna şi laptele. Se mai lasă maximum 10 minute. Apoi se adaugă caşcavalul tăiat bucăţi, sarea, piperul şi busuiocul şi se mai lasă pe foc cât să se topească caşcavalul, apoi se opreşte focul.

Macaroanele se pun la fiert în apa clocotită cu un praf de sare şi o lingură de ulei. Se lasă la fiert conform instrucţiunilor de pe pachetul de macaroane. Când au fiert se strecoară, se pun sub apă rece şi se aşază pastele în farfurii apoi sosul de smântână cu carne de pui. Cine mai vrea mai poate pune deasupra parmezan. Poftă bună!