Mâncare de urzici. 3 reţete delicioase şi uşoare

3 20337629 xl jpg jpeg

Mâncare de urzici: Considerată una dintre cele mai „neprietenoase“ plante din natură, urzica este, în schimb, un adevărat aliment-medicament. Urzica proaspătă este bogată în acid formic, o substanţă iritantă care dă caracterul agresiv al perişorilor de pe frunze şi tulpini. Prin uscare sau fierbere, substanţele iritante sunt distruse, iar proprietatea de urzicare dispare, astfel că urzicile pot fi consumate doar după ce au fost preparate termic. Mâncarea de urzici este foarte populară în România. Iată 3 reţete rapide şi gustoase.

Mâncare de urzici. 3 reţete – Cremă de urzici cu smântână

Ingrediente

  • 500 g urzici
  • 20 ml ulei de măsline
  • 20 g unt
  • 2 cepe
  • 3 cartofi
  • 3 căţei usturoi
  • sare
  • piper alb măcinat
  • 200 g smântână fermentată

Alegi urzicile, îndepărtezi codiţele şi frunzele bătrâne, apoi le speli bine, în 3-4 ape. Le opăreşti, 5 minute, în apă clocotită cu sare. Le scurgi şi păstrezi 250 de ml din zeama în care au fiert.

Toci cuburi ceapa şi cartofii, mărunţeşti usturoiul. Într-o oală, pui untul şi uleiul şi căleşti legumele, la foc mic, 10 minute. Adaugi zeama de la urzici şi urzicile, mai fierbi 15 minute, apoi pasezi cu un blender vertical până obţii o cremă fină şi consistentă. Încorporezi smântâna, mixezi din nou şi condimentezi cu sare şi piper alb.

Serveşti mâncarea de urzici presărată cu câteva picături de ulei de măsline.

Mâncare de urzici. 3 reţete – Mâncărică de post

  • 2 căţei de usturoi
  • 1 ceapă
  • 300 g urzici
  • sare, după gust
  • 30 ml ulei
  • 2 linguri făină
  • 1 lingură hrean ras

Speli urzicile, le opăreşti, apoi le toci mărunt. Într-o tigaie căleşti ceapa tăiată felii, în puţin ulei. Adaugi făina, un pahar de apă şi laşi pe foc 1 minut, amestecând continuu. Pui urzicile în sosul format şi le dai să fiarbă la foc mic, aproximativ 10 minute. Condimentezi cu sare, presari usturoiul mărunţit şi mai laşi pe foc încă 2 minute. Serveşti imediat, cu hrean ras şi mămăligă.

2 646x40417 jpg jpeg

Mâncare de urzici. 3 reţete – Urzici cu orez

  • 1 kg urzici
  • 1 legătură ceapă verde
  • 100 g linguri orez
  • 3 linguri ulei
  • 3 fire usturoi verde
  • 1 lingură bulion
  • 1 praf de sare
  • piper, după gust

Cureţi şi speli urzicile în mai multe ape. Pui pe foc o cratiţă cu apă şi sare şi când începe să clocotească adaugi urzicile. Le fierbi 10 minute, după care le scurgi, iar după ce s-au răcit le toci mărunt. Toci ceapa verde şi o pui la călit în ulei, 2 minute. Adaugi orezul spălat şi mai laşi la foc mic 2 minute, apoi adaugi treptat, apă. Când orezul e aproape fiert, pui urzicile, usturoiul verde tocat, bulionul, mai adaugi apă şi condimentezi cu sare şi piper, după gust. Când orerul e fiert complet şi apa a scăzut, opreşti focul.

Serveşi mâncarea caldă sau rece.

1 supa de urzici cu orez jpg jpeg

Din urzici poţi face şi preparate inedite, cum este acest delicios Tort cu urzici.

Tort cu urzici