Mic dejun cu ou şi curcan

Mic dejun cu ou si curcan jpeg

Înlocuieşte ouăle clasice de la micul dejun cu un preparat delicios, la care adaugi  carne de curcan, care ca deveni cu siguranţă unul din preferatele tale.

Ingrediente

1-2 linguri ulei

450 g carne de curcan, tocată

8 ouă

1 cartof, curăţat şi feliat

225 g spanac

sare, după gust

piper, după gust

Mod de preparare

Încălzeşti cuptorul la 190° C. Într-o tigaie, rumeneşti, în puţin ulei încins, carnea de curcan, până când îşi schimbă culoarea. Condimentezi cu sare şi piper.

Într-un bol, baţi ouăle. Ungi o tavă cu ulei şi aşezi în ea feliile de cartof. Continui cu carnea, apoi ouăle. La final, pui frunzele de spanac, spălate şi uscate. Dai la cuptor, aproximativ 35-40 de minute.

Sursa http://www.aimeemars.com