Pâine dulce. Reţetă originală

paine dulce dovleac jpeg

Poate că vă întrebaţi „cum adică pâine dulce“? Dar dacă vă spunem că ingredientul secret este dovleacul, parcă vă mai liniştiţi. Ba mai mult, aţi îndrăzni chiar să o şi preparaţi.

Ingrediente pentru pâine dulce

400 g făină 200 g dovleac copt şi pasat 7 g drojdie uscată 50 g unt topit 100 ml lapte cald 100 g zahăr ½ linguriţă de sare 1 pliculeţ zahăr vanilat 100 g sâmburi de dovleac fără coajă

Mod de preparare al reţetei de pâine dulce

Coci dovleacul, îndepărtezi coaja, îl laşi la scurs într-o strecurătoare, apoi îl pasezi. Amesteci piureul de dovleac, într-un castron, cu untul topit, zahărul, sarea, zahărul

vanilat şi laptele.

În alt castron, amesteci făina cu drojdia, apoi uneşti conţinutul celor două castroane şi frămânţi până se obţine un aluat care se desprinde de pereţii vasului. Dacă este nevoie mai adaugi făină. Încorporezi sâmburii de dovleac, păstrând o parte pentru decor. Laşi castronul cu aluat în loc călduţ, până îşi dublează volumul.

Aşezi aluatul pe planşeta unsă cu puţin ulei, îl împarţi în şase biluţe egale, pe care le aşezi într-o tavă rotundă, unsă cu unt. Laşi la dospit încă 40 de minute, presari sâmburii păstraţi, apoi introduci tava în cuptorul încins, pentru circa 50 de minute.

sursa foto: Shutterstock