Paste cu creveţi şi sos de smântână cu spanac

paste cu creveţi jpeg

Pentru o cină rapidă şi delicioasă îţi recomandăm paste cu creveţi şi sos de smântână cu spanac. Sunt gata în 30 de minute, iar gustul lor te va cuceri.

Ingrediente

300 g paste

400 g creveţi decorticaţi

1 lingură ulei de măsline

sare

piper

Pentru sosul de roşii

50 g unt

4 căţei de usturoi mărunţiţi

2 linguri de făină

200 g supă de legume

1 linguriţă de busuioc uscat

125 g smântână

40 g roşii uscate

40 g parmezan răzuit

sare

150 g baby spanac

Mod de preparare

Preîncălzeşti cuptorul la 220°C. Pui pastele la fiert conform instrucţiunilor de pe ambalaj. Când sunt gata, le laşi la scurs.

Ungi cu ulei un vas termorezistent. Pui creveţii, uleiul de măsline, sarea şi piperul. Dai la cuptor pentru 6-8 minute.

Pentru sos, topeşti untul, apoi adaugi usturoiul şi laşi 2 minute. Cu ajutorul unui tel, încorporezi făina şi mai laşi 1 minute. După aceea, torni supa de legume puţin câte puţin şi busuiocul. După 2 minute adaugi smântâna, roşiile uscate şi parmezanul şi amesteci cu telul încă 1-2 minute. Asezonezi, după gust, cu sare şi piper. La final pui spanacul şi mai laşi pe foc 2 minute.

Iei sosul de pe foc şi adaugi pastele şi creveţii şi amestecii cât să se combine aromele. Serveşti imediat.

Sursa: Damn Delicious