„Portofele“ de pui cu spanac

portofele pui spanac jpeg

Fie că sunt din carne de pui sau de curcan, aceste „portofele“ sunt aperitivul perfect. iar dacă le însoţeşti cu orez sau cartofi ai obţinut un fel principal deosebit.

Ingrediente

1 piept mare de pui 300 piure de spanac 50 ml lapte 150 g caşcaval 10 g unt 2 ouă 2 roşii cherry pesmet sare piper pătrunjel verde 150 g orez

Preparare

Baţi pieptul de pui cu ciocanul de şniţele fără a-l subţia prea tare şi îl pudrezi cu sare şi piper. Amesteci piureul de spanac cu unt, lapte, puţină sare şi laşi să fiarbă, amestecând continuu, până scade bine, apoi îl laşi la răcit. Peste feliile de carne torni piureul de spanac, adaugi câte un baton de caşcaval la mijloc şi rulezi. Prinzi la capete cu scobitori. Treci „portofelele“ prin ou bătut şi pesmet, apoi le prăjeşti în ulei bine încins. Le scoţi pe prosoape absorbante şi le serveşti calde cu garnitură de orez fiert, roşii cherry şi pătrunjel verde.