Portofele din piept de pui

pui jpeg

Portofelele din piept de pui sunt foarte gustoase şi săţioase. Încearcă şi tu reţeta de azi.

Ingrediente ● 1 piept de pui, dezosat ● 1 dovlecel mic ● 2 felii brânză feta ● 4 felii bacon ● sare ● piper ● 2 linguri ulei ● pilaf de legume, pentru garnitură ● sos de roşii, pentru servit

Tai pieptul de pui în jumătate, pe lăţime. Crestezi cele două bucăţi de carne la mijloc, pentru a face un portofel. Le ungi cu ulei şi le condimentezi cu sare şi piper, atât la interior, cât şi la exterior. Le rumeneşti pe grătar câteva minute. Tai capetele dovlecelului, apoi îl feliezi, îl condimentezi cu sare şi piper şi-l aşezi pe grătar, un minut pe fiecare parte.

Desfaci portofelul de carne, aşezi felii de dovlecel, o felie de brânză şi 2 felii de bacon. Pui bucăţile de carne într-o tavă tapetată şi le ţii la cuptor 20-30 de minute. Le serveşti cu pilaf de legume şi sos de roşii.