Quiche cu praz

1 13061986 1720255748243412 5534319005505445291 n jpg jpeg

Această tartă aperitiv franţuzească va fi piesa centrală a mesei când vor veni invitaţii. Reţeta o avem de la domnul Daniel Bertoni.

Ingrediente ● 1 foaie aluat foitaj ● 500 g smântână ● 2 ouă ● 2 gălbenuşuri ● 2 fire de praz ● 3-4 linguri ulei ● unt, pentru uns ● sare ● piper

Încingi cuptorul. Cureţi prazul de primele 2 foi, îl speli şi îl tai rondele, numai partea albă şi cea verde deschis. Încingi uleiul, căleşti prazul 10 minute, presari sare şi piper, după gust şi îl laşi la răcorit. Baţi ouăle şi gălbenuşurile, încorporezi smântâna, adaugi prazul şi amesteci. Ungi o tavă cu diametrul de 26x28 cm, întinzi foitajul şi îl înţepi din loc în loc cu dinţii furculiţei.

Răstorni compoziţia, nivelezi şi dai tava la cuptor 40 de minute.