Ruladă cu cacao şi piersici

Roulade with Peaches jpeg

Iată un desert care va face cu ochiul invitaţilor. Iar combinaţia de cacao şi piersici este delicioasă.

De ce ai nevoie pentru ruladă de cacao şi piersici

Pentru blat: 4 ouă 2 linguri făină 4 linguri zahăr sare 2 linguri cacao neagră 1 lingură amidon alimentar Pentru umplutură 200 ml smântână lichidă 150 g zahăr 200 g mascarpone 1 banană piersici din compot, scurse

Cum se face rulada din cacao şi piersici

Pentru blatul de ruladă, separi albuşurile de gălbenuşuri. Baţi albuşurile cu un praf de sare. Adaugi puţin câte puţin zahărul şi continui să mixezi. Pui gălbenuşurile, unul câte unul. Separat, amesteci făina cu cacaua neagră şi cu amidonul alimentar. Combini cele două compoziţii cu ajutorul unei spatule, amestecând de sus în jos cu mişcări uşoare. Torni aluatul într-o tavă cu hârtie de copt şi-l coci 10-12 minute la 180 °C. Când e gata, rulezi blatul într-un prosop umed.

Între timp, pregăteşti umplutura. Baţi frişca cu zahărul până devine cremoasă. Adaugi brânza mascarpone şi banana pasată.

Desfaci blatul de ruladă din prosop şi-l umpli cu cremă. Adaugi bucăţile de piersici din compot. Rulezi din nou, de data aceasta fără prosop. Înveleşti rulada în folie alimentară şi o dai la frigider o oră.