Ruladă cu portocale şi frişcă

rulada frisca portocale jpeg

Citricele sunt delicioase în orice prăjitură. Dacă mai pui şi un strop de frişcă ai obţinut un desert de vis. Aşa este şi această ruladă cu portocale şi frişcă.

Ruladă cu portocale şi frişcă - Ingrediente

Pentru blat 100 g făină 3 ouă 100 g zahăr 1/2 linguriţă praf de copt 1 linguriţă coajă rasă de portocală

200 ml frişcă lichidă

1 lingură lichior de portocale

1 portocală

200 g fulgi de ciocolată

Ruladă cu portocale şi frişcă - Cum se prepară

Se bat ouăle spumă împreună cu zahărul. Se adaugă coaja de portocală şi se încorporează uşor făina amestecată cu praful de copt. Se toarnă aluatul într-o tavă de 20x24 cm unsă şi tapetată şi se coace, la foc potrivit, 10 minute. Se răstoarnă blatul pe un prosop umezit, se rulează cu tot cu prosop şi se lasă la răcit. Se desface blatul cu ­mare grijă să nu se rupă, se întinde deasupra lui frişca bătută cu lichiorul de portocale (păstrând patru linguri de frişcă pentru decor), se adaugă felii de portocală şi se rulează din nou blatul, cu umplutura în interior. Se unge deasupra cu frişca oprită şi se presară cu fulgi de ciocolată. Se lasă rulada cu portocale şi frişcă la rece 2-3 ore, înainte de a fi tăiată felii.