Ruladă de bezea cu piersici

2 shutterstock 1653621829 jpg jpeg

Profită de ultimele piersici dulci şi zemoase şi foloseşte-le în acest desert. Aşteptările îţi vor fi satisfăcute pe deplin!

Ingrediente

Pentru bezea:

4 albuşuri 

200 g zahăr

25 g amidon

1 lingură oţet

30 g fulgi de migdale

Pentru crema de lămâie:

4 gălbenuşuri 

100 g zahăr

75 ml zeamă de lămâie

200 g unt

Pentru umplutură:

300 g frişcă bătută

Pentru decor:

3-4 piersici

frunze de mentă

Tapetezi tava cuptorului cu hârtie de copt şi presari fulgii de migdale. Baţi albuşurile spumă tare şi adaugi treptat zahărul, mixând până se dizolvă şi obţii o cremă lucioasă. Încorporezi amidonul şi oţetul, apoi întinzi compoziţia în tavă, peste fulgii de migdale, şi o nivelezi cu o spatulă. O coci 20-25 de minute la 120 °C, până se rumeneşte uşor. Răstorni blatul de bezea peste o hârtie de copt şi desprinzi uşor hârtia de copt care a fost în tavă. Îl acoperi cu un prosop umezit în apă, stors bine şi îl laşi la răcit. 

În timp ce se coace bezeaua, prepari crema de lămâie: combini ingredi - entele şi le pui într-o cratiţă pe baie de aburi. Amesteci până se îngroaşă uşor crema, o laşi la răcorit şi o dai la frigider.

Întinzi frişca bătută peste foaia de bezea, apoi aşezi pe mijloc jumă - tate din crema de lămâie şi rulezi cât mai strâns. Torni peste ruladă restul de cremă de lămâie, aşezi deasupra felii de piersici şi decorezi cu frunze de mentă.

FOTO Shutterstock