Salată de fasole cu ton

1 shutterstock 1102279877 jpg jpeg

Fasolea boabe este o sursă excelentă de fibre, proteine, fier şi vitamine. În ceea ce priveşte beneficiile pentru sănătate, consumul de fasole poate ajuta la stabilizarea nivelului glicemiei din sânge, poate ajuta la reducerea riscului de apariţie a bolilor cardiovasculare, menţine sănătatea ficatului datorită proteinelor de origine vegetală şi dă o senzaţie de saţietate pentru mai mult timp.

Ingrediente

300 g fasole albă

2 conserve ton (400 g)

1 ceapă roşie

2 linguri ulei de măsline

2 linguri oţet din vin alb

½ linguriţă usturoi pudră, opţional 

verdeaţă, pentru decor

sare

piper

Speli fasolea în mai multe, o laşi la înmuiat peste noapte, arunci apa iniţială şi o fierbi în alte două ape clocotite, la fiecare 25-30 de minute, până ce boabele s-au înmuiat. O scurgi şi o laşi la răcorit. O pui într-un bol şi amesteci cu tonul din conservă, ceapa tăiată julien, uleiul de măsline, oţetul, sare şi piper, după gust şi, dacă doreşti, cu pudră de usturoi. Serveşti salata imediat şi o decorezi cu verdeaţă proaspăt tocată.

FOTO Shutterstock