Supă-cremă de legume

White Vegetable Soup with Cream jpeg

Pregăteşte o supă-cremă simplă cu legumele de primăvară.

Ingrediente ● 1 ceapă ● 2 morcovi ● 1 rădăcină de ţelină ● 1 rădăcină de pătrunjel ● 1 păstârnac ● 4 cartofi ● 1 mână mazăre congelată ● 200 g varză de Bruxelles ● 2 l apă caldă ● 150 ml lapte ● 2 linguri unt ● sare ● 1 fir ceapă verde

Mod de preparare - Supă-cremă de legume

Cureţi ceapa şi legumele, morcovii îi tai bucăţi mai mari, celelalte rădăcinoase le mărunţeşti, cartofii cuburi potrivite, verzele de Bruxelles jumătăţi. Într-o oală cu 2 litri de apă caldă pui la fiert ceapa şi rădăcinoasele, mazărea şi verzele jumătăţi, apoi laşi să fiarbă la foc mic, cu sare. Când s-au înmuiat uşor, adaugi şi cartofii şi mai fierbi puţin.

După ce au fiert bine, arunci ceapa, scoţi legumele şi pasezi 3/4 din ele împreună cu untul, astfel încât în supă să mai rămână şi bucăţi. Pui legumele pasate înapoi în oală, adaugi laptele, potriveşti de sare dacă mai e nevoie şi mai dai un clocot. Ornezi cu ceapă verde tocată fin.