Tartă cu iaurt şi căpşuni

tarta cu iaurt si capsuni jpeg

Un desert răcoritor de vară, tarta cu iaurt şi căpşuni se prepară uşor, fără prea multe ingrediente. Bucură-te şi tu de gustul ei şi împarte-o cu cei dragi!

Ingrediente

200 g căpşuni, feliate

245 g iaurt

100 g zahăr

180 g smântână pentru frişcă

170 g biscuiţi graham

4 linguri unt topit

Mod de preparare

 Încălzeşti cuptorul la 176 °C.  Într-un bol, amesteci biscuiţii graham măcinaţi împreună cu untul. Aşezi într-o tavă de tartă unsă cu puţin unt, presând uşor până se formează o crustă. Dai la cuptor, 10-12 minute. Laşi la răcit 20 de minute.

Dai căpşunile la blender cu zahărul, apoi adaugi iaurtul până când obţii o compoziţie omogenă. Mixezi smântâna până când devine pufoasă. Încorporezi în ea piureul de căpşuni. Torni în tavă, nivelezi şi dai la frigider 5-6 ore. Decorezi cu căpşuni şi frişcă. Laşi la temperatura camerei 15-20 de minute înainte de servire.

Sursa http://www.almostsupermom.com