Tartă cu lămâie şi bezea

tarta cu lamaie si bezea jpeg

O combinaţie perfectă pentru un desert care poate fi pe gustul multora dintre noi.

Ingrediente (1 tavă) Pentru aluat 500 g făină 1 linguriţă praf de copt 50 g unt 4 linguri apă rece coaja rasă de la o lămâie

Pentru umplutură

1 lămâie

600 ml apă

2 pachete praf budincă de vanilie

150 g zahăr pudră

4 gălbenuşuri

3 linguri unt

Pentru bezea

4 albuşuri

100 g zahăr tos

2 linguri de zahăr pudră

Mod de preparare

Amesteci toate ingredientele pentru aluat şi frămânţi o cocă potrivit de tare, pe care o laşi să se odihnească, la frigider, 30 de minute. Întinzi o foaie într-o formă rotundă tapetată.

Înţepi aluatul din loc în loc, aşezi o folie de aluminiu şi pui boabe de fasole uscată pentru a nu-i da voie aluatului să crească. Aşezi tava în cuptorul încins şi laşi să se coacă 30 de minute. Amesteci zeama de lămâie cu apa, zahărul şi cu praful de budincă. Pui vasul pe foc şi laşi până se îngroaşă, amestecând încontinuu.

Dai la o parte, adaugi gălbenuşurile, untul şi omogenizezi. Torni crema peste coaja de tartă coaptă. Baţi albuşurile spumă tare cu zahărul tos până când acesta se topeşte. La final, adaugi treptat şi zahărul pudră.

Întinzi bezeaua peste crema de lămâie, ridici cu furculiţa din loc în loc şi dai la copt 20 de minute. Laşi să se răcească şase ore, înainte de a o servi.