3 supe de sezon bune la dietă
Cauţi mâncăruri savuroase, care să nu-ţi pună în pericol silueta? Ce zici de câteva supe hrănitoare, din legume şi verdeţuri de sezon? Iată cât de uşor le prepari şi câte beneficii au!
Tarabele pieţelor abundă acum de tot ce e mai bun: mazăre dulceagă, lobodă roşie şi verde, spanac, varză nouă, ştevie acrişoară, ceapă verde, morcovi crocanţi, leuştean, mărar sau pătrunjel aromat... Să nu mai vorbim despre delicioşii cartofi noi. Sunt o bunătate în ciorbele acrite sau în supe.
Dacă ţi-am făcut poftă atunci iată câteva reţete de supe nutritive, care te hidratează din plin în zilele calde şi-ţi aduc imediat senzaţia de saţietate. Şi încă ceva! Nutriţioniştii ne recomandă să nu păstrăm supa în frigider mai mult de două-trei zile. Motivul? Nutrimenţii se pierd şi astfel gustul mâncării se alterează.
Supă de mazăre (180 kcal/ porţia)
Ingrediente: 300 g mazăre, 2 morcovi, 1 legătură de ceapă verde, 1ardei gras roşu, 1ţelină mică, 1roşie, 1lingură ulei, pătrunjel, leuştean, 2 l apă, sare, piper.
Preparare: Cureţi şi speli mazărea, morcovul, ceapa verde, ardeiul gras, ţelina şi roşia. Mai întâi, opăreşti mazărea şi apoi o fierbi cu legumele tăiate cubuleţe. Adaugi puţină sare şi ulei. După o oră, adaugi pătrunjelul şi leuşteanul tocate mărunt şi condimentezi cu piper după gust. Dai de pe foc şi serveşti supa călduţă, dar este excelentă şi rece.
Tips: Mazărea conţine fibre care te ajută să eviţi excesele alimentare şi reduce nivelul de zahăr din organism. În plus, vitaminele şi mineralele din rădăcinoase şi verdeaţă te ajută să combaţi stările de vlăguială des întâlnite la persoanele care ţin dietă.
Supă-cremă de cartofi noi (190 kcal/ porţia)
Ingrediente: 2 sfecle roşii, 4 cartofi noi potriviţi, 2 legături de lobodă, 1 legătură de ştevie, 120 g iaurt dietetic, 100 g spanac, 1 ceapă roşie, 1 lingură ulei, 1 legătură de mărar, sare, piper.
Cureţi verdeaţa şi legumele, le tai şi le pui la fiert. Când sunt gata, le strecori (păstrezi zeama) şi le pasezi. Adaugi ulei, sare şi piper după gust şi amesteci cu zeama oprită. Poţi servi supa-cremă cu o lingură de iaurt dietetic şi cu pâine de secară sau graham prăjită.
Cartofii noi, spre deosebire de cei vechi, conţin mai puţini carbohidraţi. Mai exact, 100 g de cartofi noi fierţi au în total 75 de calorii, 17,1g de carbohidraţi (ce vechi au 19 g), 0,3 g de grăsimi şi 1,8 g de fibre. Sfecla încetineşte asimilarea glucidelor şi asimilarea grăsimilor în corp. Mai mult, loboda şi ştevia au proprietăţi detoxifiante.
Supă de varză nouă (150 kcal/ porţia)
1 varză nouă potrivită, 2 legături de ceapă verde, 2 roşii, 2 ardei graşi, 1 ţelină, 2 morcovi, ½ legătură de pătrunjel, 2 linguri ulei, 2 l apă, zeamă de lămâie sau borş, piper, sare.
Cureţi şi speli legumele şi verdeaţa. Toci varza, tai mărunt ceapa verde, ardeii graşi, dai pe răzătoarea mică ţelina şi morcovii. Încingi un pic de ulei într-un vas şi căleşti legumele şi ceapa verde. Adaugi apă călduţă, puţin câte puţin. Laşi la fiert o oră. Cu 10 minute înainte, adaugi roşiile tocate, apoi pui piperul şi verdeaţa. Acreşti cu zeamă de lămâie sau borş şi sărezi un pic.
Supa de varză scade al apetitului şi scade colesterolul „rău”. În combinaţie cu borşul din supă, varza stimulează digestia şi accelerează arderea grăsimilor.