Ciorbă de fasole cu costiţă afumată

4 noiembrie 2014   Altele

Mmmmm...păi să nu te lingi pe degete? Să nu salivezi numai când te gândeşti la această ciorbă? Pune capăt poftei, pregătind această reţetă.

Ingrediente

300 g boabe de fasole colorată 200 g costiţă afumată 1 ceapă 1 morcov 1 păstârnac 1 ţelină mică 1 ardei gras 300 ml pulpă de roşii (conservă) pătrunjel verde 500 ml borş de casă sare piper

Cum se prepară

Se lasă fasolea la înmuiat câteva ore sau de seara până dimineaţa. Se scurge, se fierbe în două ape care se aruncă şi în cea de-a treia apă se adaugă sare şi se lasă la fiert până

este aproape pătrunsă.

Se adaugă legumele curăţate, spălate şi tăiate după preferinţă, se completează cu apă şi se lasă la fiert circa 20 de minute. Între timp, se taie costiţa „beţişoare”, se rumenesc crocant într-o tigaie neaderentă şi se adaugă în oală, continuând fierberea încă 10 minute.

Se adaugă pulpa de roşii, pătrunjel tocat mărunt, se condimentează cu sare şi piper, după gust, şi se mai fierbe 5 minute. Se adaugă borşul de casă, fiert şi spumuit separat şi după 2-3 clocote se opreşte focul. Se lasă acoperită cu capac 10 minute să se aromatizeze şi apoi se serveşte.

sursa foto: Shutterstock

Mai multe