Deliciu cu iaurt şi piersici
Cu un gust încântător, piersicile fac din orice desert un deliciu! Să nu mai vorbim despre crema de iaurt şi vanilia care întregesc acest regal al gusturilor. Dacă te-am convins, găseşte-ţi timp pentru a prepara un desert sărutat de soare.
Pentru blat
175 g unt 250 g zahăr pudră 150 g făină sare 1 pachet praf de copt 5 ouă 50 g cacao
Pentru cremă
3 piersici foarte coapte
500 ml frişcă lichidă
500 ml iaurt
1/2 fiolă esenţă de vanilie
1 cană cu zahăr pudră
2 pliculeţe gelatină
Pentru decor
piersici mai puţin coapte
1 plic gelatină transparentă
300 ml apă
Preparare
Pentru blat, baţi cu mixerul la viteză mare untul şi zahărul pudră până când amestecul devine omogen şi pufos. Adaugi praful de sare şi ouăle unul câte unul la jumătate de minut, mixând continuu. Pui făina amestecată în prealabil cu praful de copt şi cacaua şi mixezi 3 minute la viteză mică.
Torni aluatul într-o tavă de tort tapetată cu ulei şi cu făină şi o pui în cuptorul preîncălzit circa 40 de minute. Scoţi blatul din formă şi laşi la răcit.
Pentru cremă, pui gelatina la înmuiat într-un pahar cu apă şi o laşi jumătate de oră, după care o dai în fiert. Cureţi piersicile de coajă, scoţi sâmburii şi dai la blender. Baţi frişca lichidă şi o dai puţin la rece. Apoi mixezi frişca cu zahărul şi cu gelatina topită. La sfârşit, încorporezi esenţa de vanilie, piureul de piersici şi iaurtul.
Opăreşti piersicile pentru decor şi le cureţi de coajă, le tai jumătăţi, apoi scoţi sâmburii. Pui blatul la loc în forma de tort cu inel detaşabil, torni crema şi aşezi jumătăţile de piersici. Prepari gelatina conform instrucţiunilor de pe ambalaj şi o torni peste tort.
Dai tortul la rece pentru câteva ore sau de seara până dimineaţa, ca să se întărească. Scoţi tortul din formă, îl aşezi pe un platou, îl porţionezi şi-l serveşti.