Desert cu bezea şi papaya
Un desert cu bezea si papaya, extrem de special si delicios pentru o duminică de august la fel de specială.
Preparare: 1 h 15 minute Dificultate: mică 4 porţii
Ingrediente
1 fruct de papaya
5-6 bucăţi fructul pasiunii
2-3 linguri frişcă
Pentru bezea
4 albuşuri (la temperatura camerei)
225 g zahăr
1 praf de sare
1 lingură zeamă de lămâie
2-3 picături esenţă de portocală
Preparare desert cu bezea si papaya
1.Aşezi albuşurile într-un bol mare şi mixezi până începe să se facă spumă. Adaugi un praf de sare, esenţa de portocală şi treptat zahărul, continuând să mixezi până epuizezi tot zahărul. Spre sfârşit, adaugi şi câte puţină zeamă de lămâie.
2.Când bezeaua este tare şi lucioasă, tapetezi o tavă cu folie specială pentru copt şi torni cu un poş grămăjoare mici de bezea, pe care le coci, la 130 de grade, circa 40 de minute. Dacă au tendinţa să se îngălbenească, le acoperi deasupra cu o folie de aluminiu sau laşi uşa cuptorului întredeschisă.
3.Cureţi coaja fructului de mango, îl tai felii subţiri şi îndepărtezi seminţele. Tai pe jumătate fructele pasiunii şi scoţi cu linguriţa miezul.
4.Aşezi în patru cupe bucăţele de bezea, felii de papaia şi fructele pasiunii, adaugi câte puţină frişcă printre ingrediente, decorezi cu frunze aromate de mentă şi serveşti acest desert cu bezea si papaya imediat.
Prajiturele din bezea cu mandarine
Prajiturele din bezea cu mandarine
sursa foto: StockFoto