FOTO Prăjituri cu mac şi nuci

16 aprilie 2015   Altele

Am pregătit azi nişte prăjituri cu mac şi nuci, tocmai bune pentru ceai sau cafea. Pot fi şi un desert foarte delicios.

Ingrediente pentru prăjituri cu mac şi nuci

Pentru aluat 1 200 g făină 100 ml apă rece 20 g unt 1 lingură oţet un praf de sare

200 g unt

20 g făină

3 linguri de făină pentru planşetă

Pentru umplutură

200 g mac măcinat

2 linguri zahăr pudră

160 ml lapte

1 lingură unt

80 g nuci sfărâmate

2 gălbenuşuri

zahăr pudră

Mod de preparare pentru prăjituri cu mac şi nuci

Se prepară umplutura şi se fierbe laptele cu zahărul, se adaugă macul şi apoi alunele şi untul. Se ţine pe foc puţin cât să se topească untul şi apoi se lasă să se răcească.

Pentru aluatul 1, se cerne făina pe masa de lucru şi se face o gaură în mijloc. Se adaugă untul la temperatura camerei, sarea şi se încorporează uşor şi apa, şi oţetul. Se lucrează un aluat omogen care se lasă la rece pentru 30 de minute.

Pentru aluatul 2 se rade untul rece şi se amestecă cu făina. Se lucrează aluatul până ce untul şi făina s-au amestecat. I se dă aluatului o formă plată şi se pune la frigider pentru 20 de minute.

Pentru continuarea prăjiturii, cele două aluaturi trebuie să aibă aceeaşi temperatură. Se presară făină pe planşetă şi se întinde primul aluat într-o foaie de circa 3 mm grosime.

Al doilea aluat se pune în mijlocul acestei foi şi se acoperă cu marginile aluatului 1. Se întinde cu sucitorul peste aluatul 1 încercând să se încorporeze untul. Se adună şi se întinde încă o dată. Această operaţiune se face de trei ori şi apoi se împachetează şi se lasă la rece o oră sau până a doua zi.

Se întinde aluatul într-o foaie subţire din care se taie pătrate cu latura de 8 x 8 cm. În mijlocul fiecărui pătrat se pune umplutură, se adună colţurile opuse şi se lipesc. Se pun corăbioarele într-o tavă unsă şi tapetată cu hârtie de copt.

Se unge fiecare corăbioară cu gălbenuş. Se dau la cuptor pentru 12-15 minute. După ce s-au copt şi s-au răcit, se servesc pudrate cu zahăr şi nuci, după gust.

Mai multe