Friptură de porc la tigaie

8 septembrie 2015   Altele

Spunem de multe ori că mâncărurile cele mai simple sunt şi cele gustoase. Aşa că iată încă un exemplu de o astfel de reţetă: friptură de porc la tigaie.

Friptură de porc la tigaie - Ingrediente

600 g pulpă de porc 3 linguri ulei 1 ceapă mică 1 morcov 3-4 bureţi „gălbiori” 2-3 căţei de usturoi sare piper

1 pahar de vin alb

2 linguri zeamă

de lămâie

2-3 frunze de salvie proaspete sau uscate

sare

piper

4 cartofi potriviţi

2 linguri ulei

Friptură de porc la tigaie - Cum se prepară

Se amestecă vinul, zeama de lămâie, frunzele de salvie tăiate bucăţi mari, sare şi piper. Se pune carnea porţionată şi se lasă la macerat câteva ore. Se taie ceapa rondele, morcovul bucăţi mici, usturoiul se toacă mărunt, se rumenesc uşor în ulei, apoi se scot deoparte. În grăsimea rămasă, se pune carnea scursă de sosul în care s-a macerat şi se prăjeşte 3-4 minute. Se adaugă ciupercile tăiate bucăţi şi se mai lasă 5-6 minute, la foc iute. Se adaugă legumele, se pune sare şi piper, după gust, şi se mai lasă câteva minute. Separat, se curăţă cartofii de coajă, se taie felii, se condimentează cu sare, piper, se stropesc cu ulei, se aşază într-o tavă tapetată cu pergament şi se pun la cuptor pentru circa

20 de minute. Se servesc împreună cu friptură.

Mai multe