Gratin de fasole verde cu roşii şi caşcaval

4 noiembrie 2017   Altele

Pentru un prânz sau cină uşoară, încearcă un gratin de fasole verde cu roşii, care te va cuceri de la prima degustare.

Ingrediente 500 g fasole verde proaspătă sau congelată 4 ouă 300 g caşcaval ras 5 linguri lapte 6 roşii sare unt, pentru uns pesmet

Mod de preparare

Opăreşti roşiile spălate, 1 minut, în apă clocotită, le scoţi, le scufunzi în apă rece 1 minut, le descojeşti şi le tai jumătăţi. La fel procedezi şi cu fasolea,

o ţii 10 minute în apă cu sare, o scurgi şi o laşi să se răcească. Dacă este congelată, o pui aşa în apă, nu o decongelezi. Ungi o tavă termorezistentă cu unt şi o presari cu pesmet.

Aşezi un strat de păstăi, unul de roşii şi încă unul de păstăi. Separat, amesteci ouăle bătute cu laptele şi cu 150 g de caşcaval, apoi le torni peste legume, iar deasupra presari restul de caşcaval. Laşi tava la cuptorul încins până când se gratinează.

Mai multe