Mâncare de carne cu legume la cuptor

21 octombrie 2014   Altele

Şi dacă tot ai preparat o ciorbă caldă şi acră din carne de porc, de ce să nu pregăteşti puţină şi la cuptor cu ceva legume?

Ingrediente

½ kg carne de porc 150 g şuncă 2 ardei graşi divers coloraţi 1 ceapă mare 1/2 kg cartofi ulei sare piper

Mod de preparare

Se spală bine cartofii şi se pun cu tot cu coajă la fiert în apă rece cu sare. Între timp se prepară carnea. Ceapa curăţată se taie rondele, care se pun să se călească în ulei. După ce au devenit sticloase se adaugă carnea spălată şi tăiată cuburi. Se călesc împreună şi, după ce carnea şi-a schimbat culoarea pe toate părţile, se toarnă o jumătate de cană cu apă caldă, se acoperă cu un capac şi se lasă la foc mic să fiarbă.

Într-o tigaie cu puţin ulei se călesc ardeii tăiaţi pătrate şi după ce s-au înmuiat se adaugă şunca, tăiată, de asemenea, cuburi şi se rumeneşte şi aceasta. Apoi acest amestec se uneşte cu acela de carne şi se potriveşte gustul de sare şi piper. La masă se aduc cartofii curăţaţi de coajă, carnea şi, după gust, salată de murături.

sursa foto: Fotolia

Mai multe