Omletă spaniolă cu spanac
4 februarie 2018
Altele
Începe ziua cu o omletă apetisantă cu spanac, care te va umple de energie.
Ingrediente ● 3 cartofi ● 6 ouă ● 1 ceapă mică ● 200 g spanac ● sare ● piper ● 4-5 linguri ulei
Îndepărtezi coaja cartofilor, îi tai felii nu foarte subţiri şi-i speli. Cureţi ceapa şi o tai solzişori. Încingi uleiul în tigaie, pui ceapa şi cartofii şi-i laşi, amestecând constant, până când ceapa se rumeneşte pe margini.
Baţi ouăle cu sare şi piper, după gust, adaugi spanacul bine spălat şi tocat dacă frunzele sunt foarte mari. Torni compoziţia peste cartofi, apoi dai cratiţa la cuptor, încins în prealabil, 15-20 de minute. Serveşti omleta fierbinte.