Parfait cu căpşuni şi lămâie
E drept că e o reţetă la care ai nevoie de multe ouă dar rezultatul este spectaculos: atât din punct de vedere al aspectului cât şi al gustului. Credeţi-ne pe cuvânt!
Ingrediente
1 cană cereale + 1 cană pentru garnisit 1 cană căpşuni feliate
Pentru crema de căpşuni
500 g căpşuni cu tot cu sirop
2 linguri amidon de porumb
zeama de la o lămâie
3 gălbenuşuri
un sfert cană unt, tăiat în bucăţi
colorant roşu alimentar (opţional)
Pentru mousse-ul de lămâie
8 ouă
1 cană şi un sfert de zahăr
jumătate linguriţă sare
zeama şi coaja de la 4 lămâi
1 cană smântână lichidă
1 linguriţă esenţă de vanilie
Mod de preparare
Ingredientele de mai sus sunt pentru 8 porţii. Pentru crema de căpşuni, pune fructele cu tot cu sirop, amidonul de porumb, coaja şi zeama de lămâie, gălbenuşurile într-un blender şi mixezi. Toarnă compoziţia într-o cratiţă. Lasă la foc mediu, amestecând incontinuu, până când începe să clocotească. Va avea o consistenţă densă.
Dă la o parte de pe foc. Încorporează, amestecând, şi untul, până se înmoaie. Culoarea va fi una aproape de roz. Dacă vrei să fie roşie, toarnă câteva picături din colorant până obţii culoarea dorită.
Pentru a se coagula, acoperă vasul cu o folie de plastic pentru a preveni formarea unei pojghiţe pe deasupra. Lasă să se răcească la temperatura camerei. Cam 3 ore.
Pentru mousse-ul de lămâie, amestecă 4 ouă, 4 gălbenuşuri (păstrează albuşurile) şi o cană de zahăr într-o cratiţă. Adaugă sare, zeamă şi coajă de lămâie. Lasă la foc mediu, amestecând incontinuu, până când amestecul se îngroaşă şi capătă consistenţa unei budinci. Strecoară şi presează printr-un tifon şi lasă să-şi revină cam 3 ore.
Bate albuşurile şi un sfert de cană de zahăr până când devine spumă tare. Încorporează cu grijă în mixtura de lămâie. Bate frişca şi esenţa de vanilie până când se întăreşte. Încorporează cu grijă în amestecul de lămâie.
Aşază câte 2 linguri de fulgi de cereale (integrale sau nu) pe fundul fiecărui pahar. Toarnă din crema de căpşuni (aproape 2 linguri). Apoi pune din mousse-ul de lămâie. Ornează cu căpşuni tocate şi fulgi de cereale.
sursa: magnoliadays.com