Prăjitură cu cireşe şi budincă de vanilie

9 mai 2016   Altele

Ştiai că cireşele au un puternic efect somnifer? Un grup de persoane care sufereau de insomnie au participat la un studiu şi au consumat 400 g de cireşe zilnic. Rezultatul? Au dormit mai mult şi mai bine. Acest efect al cireşelor se datoreză conţinutului lor de serotonină şi de melatonină. Aşa că ai un motiv bun să prepari o prăjitură cu cireşe şi budincă de vanilie.

Prăjitură cu cireşe şi budincă de vanilie - Ingrediente (1 tavă)

Pentru blat 250 g unt 200 g zahăr 1 praf de sare 6 ouă 400 g făină 1 plic praf de copt 8 linguri lapte 2 linguri cacao 350 g cireşe

500 ml lapte

1 plic budincă de vanilie

200 g unt

50 g zahăr pudră

200 g ciocolată

25 g unt

2 linguri esenţă de rom

Prăjitură cu cireşe şi budincă de vanilie - Mod de preparare

Speli cireşele, le îndepărtezi codiţele şi sâmburii şi le pui la scurs. Amesteci făina cernută cu praful de copt. Mixezi untul cu zahărul şi sarea până capătă consistenţa unei creme. Adaugi ouăle, unul câte unul, le încorporezi, apoi laptele, în fir subţire, iar la final făina, în ploaie. Pui jumătate din compoziţie într-o tavă cu hârtie de copt, în timp ce pe restul îl amesteci cu cacaua şi îl torni în tavă peste aluatul alb. Presari din loc în loc cireşe şi dai tava la cuptor până trece testul scobitorii. Scoţi şi laşi la răcit.

Prepari budinca de vanilie cu laptele, conform instrucţiunilor de pe ambalaj. Baţi untul cu zahărul şi-l încorporezi în budinca de vanilie şi o torni peste prăjitură. Rupi ciocolata bucăţele şi o topeşti cu untul. La final, adaugi esenţa de rom şi torni glazura peste prăjitură.

Mai multe