Prăjitură cu cremă de portocale
Prăjiturile cu citrice pot fi favoritele noastre, indiferent de vârstă. Important este să obţii acel gust care să încânte pe toată lumea.
Ingrediente (1 tavă)
Pentru blat 500 g făină 2 ouă 5 linguri lapte 8 linguri zahăr 1 linguriţă amoniac stins cu zeamă de lămâie 2 linguri pudră de cacao 50 g miez de nucă 200 g unt
3 linguri făină
300 g zahăr
400 ml lapte
zeama de la 2 portocale
100 g unt
100 g ciocolată amară
3 portocale
250 g zahăr pudră
4 linguri zeamă de lămâie
Preparare
Freci untul cu zahărul până devine spumos, adaugi ouăle, laptele, amoniacul stins cu zeamă de lămâie, miezul de nucă zdrobit şi, în final, treptat, făina cernută cu pudra de cacao. Amesteci toate ingredientele până se omogenizează. Torni compoziţia obţinută într-o formă mare de chec tapetată cu folie specială de copt, şi introduci în cuptorul preîncălzit circa 40-50 de minute.
Amesteci făina, zahărul şi laptele, le fierbi în bain-marie, amestecând mereu, până se îngroaşă. Iei crema de pe foc şi o laşi la răcit. Când este doar călduţă, o freci cu untul şi încorporezi zeama de portocale. După răcirea completă, adaugi ciocolata ruptă bucăţele şi amesteci.
Tai blatul în două, pe lungime, întinzi crema pe blatul de jos, adaugi un strat de felii subţiri de portocale curăţate de coajă şi acoperi cu al doilea blat. Îmbraci prăjitura cu glazura de lămâie, preparată prin frecarea la rece a zahărului dizolvat în zeama de lămâie, şi ornezi cu coajă de portocală.