Prăjitură cu foi Lica
O prăjitură bogată în arome savuroase. Gustoasă şi uşor de preparat!
Ingrediente
1 pachet de foi de napolitană pentru prăjituri Lica
200 g unt 300 g zahăr 100 g nucă 100 ml lapte 2-3 linguri de cacao 1 esenţă de rom
Pentru glazură
50 g unt
85 g ciocolată (amăruie sau cu lapte, după preferinţă)
200 g zahăr pudră
1 lingură cacao
2 linguri lapte
100 g alune pisate
Mod de preparare
Pui la fiert untul împreună cu laptele, cacao, nuca şi cu zahărul. Când se topeşte zahărul, iei de pe foc şi adaugi esenţa de rom. Amesteci bine. Ungi fiecare foaie cu crema fierbinte şi presezi bine cu cealaltă foaie.
Pentru glazură, amesteci pe bain-marie toate ingredientele, în afară de zahăr. Pe acesta îl adaugi după ce ai luat glazura de pe foc şi-l încorporezi cu mixerul. Dacă se îngroaşă prea tare, adaugi puţin lapte. Amesteci în glazură şi câteva alune pisate şi decorezi prăjitura. Serveşti după 3-4 ore, ca să le dai timp foilor să se înmoaie.
Dificultate: mică
Timp de preparare: 30 de minute
Porţii: 10