Prăjitură cu nuci şi alune

12 noiembrie 2014   Altele

Nimic mai simplu de preparat decât această prăjitură delicioasă!

Ce ai nevoie

2 morcovi 6 ouă 200 g zahăr 120 g făină 50 g unt 50 g fulgi de ciocolată 1 pliculeţ praf de copt 1 praf de sare 200 g alune şi nuci

Pentru glazură

2 albuşuri

150 g zahăr pudră

1 linguriţă zeamă de lămâie

Pentru decor

miez de nucă

50 g ciocolată menaj

Cum se prepară

Se freacă gălbenuşurile cu untul şi zahărul până se obţine o compoziţie cremoasă. Se adaugă făina cernută cu praful de copt, alunele şi nucile zdrobite şi morcovul dat pe răzătoarea mare.

La sfârşit, se încorporează uşor albuşurile bătute spumă tare cu un praf de sare şi fulgii de ciocolată. Se toarnă compoziţia într-o formă dreptunghiulară unsă şi tapetată cu făină şi se coace, la foc potrivit, circa 45 de minute.

Pentru glazură, se amestecă energic albuşurile cu zahărul pudră, picurând din când în când zeamă de lămâie până se formează o glazură albă, lucioasă. Se toarnă glazura peste prăjitura

rece, se decorează cu jumătăţi de miez de nucă şi cu ciocolată topită şi se lasă la rece circa 2-3 ore, până se întăreşte glazura. Se porţionează şi se serveşte.

sursa foto: Shutterstock

Mai multe