Reţeta simplă de plăcintă cu pere
Înlocuieşte în această toamna plăcintele cu brânză, cu cele cu umplutură de pere şi vei obţine desertul perfect.
Ai nevoie de
Pentru aluat
300 g făină 150 ml apă 1 praf sare 75 g unt topit
Pentru umplutură
300 g pere
3 linguri stafide
30 ml rom
5 linguri zahăr
1 praf scorţişoară
coajă rasă de lămâie
100 g nuci zdrobite
50 g pesmet
zahăr pudră, pentru ornat
frişcă bătută, pentru ornat
Cum se prepară
Cerni făina, faci o adâncitură în mijloc, pui un praf de sare şi apa călduţă. Frămânţi până obţii un aluat potrivit de tare şi îl laşi să se odihnească 30 de minute, la loc călduros, într-un castron acoperit cu un prosop. Cureţi perele şi le îndepărtezi cutia cu seminţe, apoi le tai felii subţiri. Înmoi stafidele în rom. Într-un castron, amesteci perele, nucile, scorţişoara, zahărul, coaja de lămâie şi stafidele.
Aşezi aluatul pe un prosop de bucătărie, pudrat cu făină, şi îl întinzi cât de mult poţi, până obţii o foaie la fel de subţire ca hârtia. O stropeşti cu untul topit şi presari pesmetul.
Aşezi umplutura de pere şi stafide, nivelezi, apoi rulezi plăcinta. O tai cât este încă crudă, o aşezi într-o tavă tapetată şi o dai la cuptor până se rumeneşte. La final, o pudrezi cu zahăr şi o ornezi cu frişcă.