Reţete tradiţionale din Bucovina. 2 feluri de mâncare absolut delicioase

9 octombrie 2016   Altele

Bucătăria bucovineană este una de legendă. Din acest motiv vă prezentăm două reţete tradiţionale din Bucovina, de care vă puteţi bucura cu prietenii şi familia voastră.

Reţete tradiţionale din Bucovina - Tochitură bucovineană cu mămăligă

Ingrediente pentru tochitură bucovineană cu mămăligă

1 kg carne de porc care să aibă muşchi, ceafă, costiţă şi pulpă 300 g de cârnaţi afumaţi 3 căţei usturoi 50 ml ulei 100 ml vin alb dulce 1 linguriţă boia dulce 4 ouă 200 g telemea de vacă Sare, piper după gust

Mod de preparare tochitură bucovineană cu mămăligă

Tăiaţi carnea cubuleţe, apoi puneţi la foc mic uleiul într-un ceaun (de preferat) sau într-o cratiţă. Se adaugă mai întâi costiţa, iar când bucăţile de grăsime s-au rumenit bine, se adaugă ceafa, pulpa şi muşchiuleţul. Se lasă la fiert la foc încet, punând din când în când cantităţi mici de apă.

Apoi puneţi cârnăciorii la prăjit. Când s-a făcut bine carnea, adăugaţi şi cârnaţii.

Acum puneţi la fiert şi mămăliga. După ce s-a făcut se pregăteşte farfuria cu o porţie după cum urmează. Puneţi carne din ceaun şi cârnaţi, lângă aşezaţi brânza şi mămăliga, peste care puneţi un ou ochi şi sos din ceaunul cu carne.

Reţete tradiţionale din Bucovina - Plachie bucovineană

Ingrediente pentru plachie bucovineană

2 kg peşte

1 kg roşii răscoapte

1 castron ciuperci

1 ceaşcă smântână

1 kg ceapă

2-3 ardei graşi

5-6 căţei usturoi

sare

piper

boia

100 g ulei

100 g unt

1 pahar vin dulce

pătrunjel

cimbru

Mod de preparare pentru plachie bucovineană

„Peştele se grijeşte, se taie bucăţi – felii nu prea groase – se sărează-piperează şi se trece prin făină, apoi se rumenşte în untdelemn şi unt bine încinse. Ceapa se curăţă, se taie peştişori, ardeii se taie pătrăţele şi ciupercile feliuţe. Se încinge ulei şi unt şi se pun ceapa, ardeii la călit. Apoi, separat, se pun la călit ciupercile. Roşiile se taie felii, usturoiul se pisează pastă. Ciupercile se sting cu vin. În continuare, se aşază peştele pe pat de legume călite, se acoperă cu ciuperci, sos de vin şi felii de roşii şi se dă la cuptor pe foc potrivit. Se toacă verdeaţa, se freacă cu usturoi, boia, cimbru şi smântână. După 10-15 minute, peştele se scaldă în sosul de smântână şi verdeaţă parfumată şi se mai lasă în cuptor încă 10 minute, să se desăvârşească o alchimie miraculoasă“.

sursa: „Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti“ – Radu Anton Roman

Mai multe