Sarmale în foi de viţă
În Dalmaţia, sarmalele nu conţin orez, iar carnea este tăiată mărunt, nu tocată. În România, însă, sunt printre preparatele tradiţionale, iar reţeta aceasta de sarmale în foi de viţă este una gătită de gospodine, din cele mai vechi timpuri.
Ingrediente Sarmale în foi de viţă
- 1 piept de gâscă dezosat şi tocat
- 100 g orez
- 7 linguri bulion
- 3 cepe potrivite
- cimbru uscat
- foi murate de viţă-de-vie
- 2-3 linguri ulei
- 200 ml borş
- Sare
- piper
- smântână pentru servit
Preparare Sarmale în foi de viţă
Pui carnea tocată într-un vas. Separat căleşti în ulei cepele tăiate mărunt şi orezul spălat şi scurs. Torni amestecul peste carnea tocată, adaugi cimbru, o lingură de bulion şi condimentezi cu sare şi piper, după gust. Amesteci foarte bine compoziţia cu mâna.
Speli frunzele de viţă, le tai codiţele, le laşi la desărat aproximativ 2 ore, apoi le opăreşti în apă clocotită. Le scoţi cu grijă şi le laşi să se răcească într-o sită. Iei câte o lingură din amestecul de carne şi pui pe frunza de viţă, rulezi strâns, apoi introduci capetele frunzei.
Acoperi fundul cratiţei în care fierbi sarmalele cu 3-4 frunze de viţă, aşezi sarmalele în straturi şi acoperi din nou cu frunze. Torni apă cât să le acopere şi le ţii la foc mic, 40-50 de minute, cu capac. Diluezi bulionul rămas în borş. Torni amestecul în oala cu sarmale şi mai laşi 20 de minute.
Serveşti sărmăluţele calde cu smântână.
Poftă bună!