Somon în sos de unt şi usturoi
Când alegi să găteşti somon, nu te opri la variantele clasice. Încearcă o reţetă gustoasă în sos de unt şi usturoi, cu spanac şi roşii deshidratate.
Ingrediente
4 bucăţi file de somon 2 linguri ulei 6 căţei de usturoi, tăiaţi mărunt 1 ceapă feliată 150 roşii deshidratate 400 g smântână degresată sau lapte 80 ml vin alb, opţional sare piper 500 g spanac 50 g parmezan ras 1 linguriţă amidon de porumb amestecat cu 1 lingură apă, opţional 1 lingură pătrunjel tocat
Cum prepari somonul în sos de unt şi usturoi
Condimentezi bucăţile de peşte cu sare şi piper, după gust. Le rumeneşti într-o tigaie, la foc mediu, în puţin ulei, în jur de 5 minute, pe fiecare parte. Scoţi pe o farfurie. Topeşti untul în tigaie şi căleşti usturoiul, până se înmoaie. Adaugi ceapa şi vinul. Amesteci 1 minut.
Combini cu roşiile deshidratate, smântâna şi ţii pe foc să clocotească uşor. Sărezi şi piperezi, după gust. Pui spanacul în tigaie, aşepti să se înmoaie, apoi încorporezi parmezanul. Laşi să se topească şi adaugi amidonul de porumb, dacă vrei ca sosul să iasă mai gros. Întorci somonul în tigaie şi amesteci bine toate ingredientele. Serveşti cu pătrunjel.
Sursa https://cafedelites.com