Supă de fasole cu paste

17 februarie 2016   Altele

Pentru o aromă specială, adaugă o rămurică în ciorbele şi ghiveciurile de legume, aşa cum puteţi să o faceţi şi în această supă de fasole cu paste. Puteţi presăra cimbru şi pe frigărui ori pe carnea grasă. El parfumează plăcut salatele, cremele dulci şi chiar prăjiturile.

Supă de fasole cu paste - Ingrediente (6 porţii)

2 linguri ulei 1 legătură ceapă verde 2 căţei usturoi 4 căni apă fierbinte 1 morcov 1 cutie roşii în suc propriu 1 cană fasole uscată 1 dovlecel cimbru pătrunjel tocat tarhon 2-3 foi dafin 200 g paste sare piper

Supă de fasole cu paste - Cum se prepară

Laşi fasolea la înmuiat peste noapte. Speli şi cureţi toate legumele şi verdeţurile. Fierbi fasolea în mai multe ape. Încingi uleiul într-o oală. Pui ceapa tăiată julien şi usturoiul pisat sau tăiat feliuţe şi sotezi 3-4 minute. Torni apa fierbinte, adaugi morcovul tăiat rondele şi cutia de roşii. Fierbi o jumătate de oră, amestecând din când în când.

Scurgi fasolea fiartă şi o pui în zeamă, împreună cu dovlecelul tăiat rondele, foile de dafin, sarea şi piperul după gust. Mai laşi la fiert 10 minute. Separat, fierbi pastele potrivit instrucţiunilor de pe ambalaj. Când s-au fiert, le scurgi, le dai prin jet de apă rece şi le adaugi în supă. Mai laşi pe foc cinci minute. Serveşti, după gust, cu pătrunjel, cimbru proaspăt sau cu tarhon.

Mai multe