Tocană picantă cu carne de vită
Poate fi picantă sau nu! Noi vă oferim varianta picantă pentru cei care apreciază gustul pişcător, dar dacă nu îţi place aşa poţi elimina ingrediente care o fac picantă.
Ingrediente
500 g carne tocată vită 400 g fasole roşie (conservă) 1 ceapă mare 2 căţei usturoi 1 tijă ţelină 1 linguriţă boia iute 1 linguriţă boia dulce 250 g pulpă roşii (conservă) 150 g boabe porumb 1 ardei iute 1 linguriţă oregano uscat 1 linguriţă rasă de chimion măcinat sare piper ulei
Mod de preparare
Se toacă ceapa mărunt şi se căleşte în două linguri de ulei încins până se înmoaie puţin. Se adaugă carnea şi se lasă, la foc potrivit, circa 15 minute, până se albeşte. Se adaugă fasolea cu zeama din conservă, boiaua, ardeiul iute tocat, tija de ţelină tocată fin, roşiile tăiate mărunt, oregano şi chimionul. Se lasă să fiarbă la foc mic, amestecând din când în când, circa 15-20 de minute. Când totul este pătruns, se adaugă usturoiul zdrobit şi porumbul. Dacă a scăzut prea mult, se mai adaugă suc de roşii. Se condimentează, după gust, cu sare şi piper şi se mai lasă să dea în câteva clocote.