Tort rapid cu căpşuni

23 aprilie 2018   Altele

Cine poate rezista tentaţiei unui tort delicios cu căpşuni? Se prepară rapid şi nu va rezista cu siguranţă prea mult timp în farfurii.

Ingrediente

Pentru blat

100 g făină 150 g zahăr 4 ouă 2 linguriţe zahăr vanilat 25 g amidon 3 linguri cacao 3 linguri apă fierbinte 2 linguriţe praf de copt

Pentru cremă

400 g smântână grasă

220 g mascarpone

120 g zahăr pudră

Pentru decor

400 g căpşuni

Mod de preparare

Pentru blatul de tort, mixezi ouăle cu apa la viteză mare, aproximativ 1 minut. Adaugi treptat zahărul. Separat, amesteci toate ingredientele uscate după care le încorporezi în cele umede. Mixezi totul la viteză mică.

Torni aluatul într-o tavă rotundă tapetată şi-l coci 30 de minute, la 160 °C. Pentru cremă, mixezi smântâna cu zahărul pudră. Adaugi brânza mascarpone şi baţi până obţii o compoziţie cremoasă. Tai aluatul în trei părţi egale pe care le ungi cu cremă şi le decorezi cu căpşunile tăiate felii. Dai tortul la frigider 3 ore.

Foto: Profimedia

Mai multe