Conopidă pane, cea mai rapidă reţetă
17 martie 2020
Antreuri
Într-o crustă delicioasă, conopida poate deveni aperitivul tău favorit, numai bun de servit la cină, alături de un sos preferat. Reţeta aceasta de conopidă pane se prepară rapid. O încerci şi tu?
Ingrediente pentru conopidă pane
- 1 conopidă
- 2 ouă
- 30 g făină
- 200 ml ulei
- sare şi piper
Mod de preparare conopidă pane
Buchetele de conopidă se opăresc în apă fiartă cu sare, apoi se lasă la scurs.
Separat, se bat ouăle, se adaugă puţină sare şi piper, apoi se încorporează făina. Compoziţia obţinută trebuie să fie cremoasă.
Conopida scursă bine se trece prin amestecul cu făină şi se pune în tigaie, în ulei, la prăjit, pe toate părţile.
Când sunt gata, bucăţile se scot pe şerveţele de hârtie, pentru a îndepărta surplusul de ulei.
Pot fi servite cu sosurile preferate.
Poftă bună!