Roşii în foitaj, cu caşcaval şi pătrunjel verde
24 martie 2020
Antreuri
Simplă de preparat, această reţetă este delicioasă, mai ales că are in compoziţie caşcaval şi roşii proaspete. O vei băga la cuptor şi va fi gata cât ai zice peste. Un preparat delicios de servit la cină pentru tine şi cei dragi. Îl încerci?
Ingrediente pentru roşii în foietaj, cu caşcaval şi pătrunjel verde
- 1 pachet foitaj
- 250 g caşcaval ras
- 300 g roşii cherry
- 50 g unt
- pătrunjel verde
- sare şi piper
Mod de preparare roşii în foietaj, cu caşcaval şi pătrunjel verde
Foietajul ţinut la frigider se scoate şi se întinde pe o tavă pe care ai uns-o cu unt. Caşcavalul ras se presară pe toată suprafaţa foietajului.
Roşiile cherry se spală şi se taie în jumătăţi, apoi se adaugă peste caşcaval. Asezonează cu sare şi piper şi bagă la cuptor.
Lasă la foc aproximativ 30 de minute. Spală pătrunjelul şi toacă-l mărunt. Când scoţi tarta, adaugă pătrunjelul verde şi lasă să se răcească puţin.
Porţionează foietajul şi serveşte cât încă este cald.
Poftă bună!