Baigli cu mac

21 decembrie 2018   Deserturi

Deserturile sunt bucuria celor mici de Crăciun, dar nici cei mari nu pot rezista aromelor inconfundabile care umplu casa. Vă prezentăm o reţetă de Baigli, un cozonac cu umplutură de mac.

Dificultate medie/Preparare: 3 h/ 1 Baigli

Ingrediente:

Pentru aluat

500 g făină

10 g drojdie proaspătă

100 g zahăr

175 ml lapte

2 ouă

100 g unt

coajă rasă de lămâie şi de portocală

1 pliculeţ zahăr vanilat

1 praf de sare

Pentru umplutură

50 g seminţe de mac

125 ml lapte

50 g unt

1/2 linguriţă scorţişoară măcinată

50 g stafide

2 linguri rom

50 g nucă măcinată

1 ou

Pentru glazură

200 g zahăr pudră

1 albuş

1 lingură zeamă de lămâie

Mod de preparare

Freci drojdia cu o linguriţă de zahăr, dizolvi cu laptele călduţ, adaugi puţină făină şi faci uo maia, pe care o laşi la crescut, la loc cald, 30 de minute. Freci spumă untul cu restul de zahăr şi cu zahărul vanilat, amesteci cu făina, coaja de lămâie şi de portocală, maiaua crescută, ouăle bătute cu un praf de sare şi frămânţi un aluat omogen, elastic, care se desprinde uşor de pereţii vasului. Îl laşi la dospit, la loc cald, o oră, până îşi dublează volumul.

Speli seminţele de mac în apă rece, le scurgi şi le fierbi în lapte circa cinci minute. După ce se răcesc, le amesteci cu untul, scorţişoara, nuca, stafidele, romul şi oul bătut.

Frămânţi aluatul din nou, întinzi o foaie dreptunghiulară pe care aşezi umplutura, rulezi, aşezi în forma tapetată cu folie specială de copt şi laşi la crescut 10 minute, apoi pui forma la copt, în cuptorul preîncălzit, circa o oră.

Baţi albuşul cu zahărul şi adaugi treptat zeama de lămâie. Baţi până se obţine o compoziţie omogenă, cu care glazurezi cozonacul rece. Glazura se întăreşte în 2-3 ore.

Mai multe